E vineri, sfarsit de saptamana. Si ma intreb sincer, ce vrem? Ce vor femeile si ce vor barbatii? Ce este suficient, ce nu este suficient, daca trebuie sa pretindem, daca nu, cum trebuie sa fie ca sa fie multumitor. Nu vorbesc de fericire, de intrebari ca “esti fericit(a) cu mine?” sau “te fac fericit(a)?”. Dupa ce dracului alergam? Ma uit in jur si nu vad pe nimeni care sa-mi spuna “bai, eu ma simt excelent, sunt un pachet de fericire, totul imi merge perfect!”. Toata lumea se plange, ba de serviciu, ba de trafic, ba de cine stie ce problema grava care-l macina si il impiedica sa fie senin. De relatie, daca exista, nu se plange nimeni. Sau o face, dar numai in anumite conditii. E si normal, sunt chestii intime si aici e mai complicat.
Ma intreb dupa ce alergam in viata? Bani, iubire, statut? Toate la un loc? Spuneti-mi ca sunteti multumiti si de ce? Asta ca sa ma lamuresc si eu. Eu unul sunt multumit pana cand o presoana vine si imi spune ca este nemultumita si ca am rolul meu in nemultumirea asta. Desi poate ca n-am facut suficient ca sa multumesc deplin, nici n-am facut nimic ca sa nemultmesc, sau daca am facut asta, nu a fost cu intentie, ci intamplator. Asteptam perfectiunea de la altii fara sa ne dam seama? Sau asteptam ca acei altii sa devina in timp perfecti? Eu unul incerc sa nu fac asta…
Dragos
