Sa ne urnim la urne…
Stiti taximetristii? Oamenii aia pe care ii uraste toata lumea, dar care sunt foarte utili si care te duc acasa cand tu ai “consumat” si nu mai poti conduce (pentru ca ai creier si nu doar bani). Care se uita la tine si te refuza (dupa care ii injuri, de fapt le faci incantatii gen “-stelnita”, “-stele”, “-jania”, “-ortii”, “-anitii” ) pentru ca “nu au drum spre casa si vor sa se retraga”. Actualii birjari, cu care poti sta de vorba, pe parcursul drumului, despre orice: masini, sport, politica, femei, familie, profesie, furturi, afaceri… Am zis si politica. Da, unul dintre domeniile preferate, alaturi de femei si de fotbal la care se pricepe toata lumea (cu exceptia femeilor, care se pricep la fotbal si politica, nu la femei).
Azi am aflat ca Ovidiu Zara candideaza la primarie. Consilier. Stiam ca Piedone candideaza la primarie ca primar (sectorul 4). Tot azi, am aflat de la un taximetrist ca sectorul asta e “cel mai nasol”. Ca nu s-a facut nimic, ca totul e “varza”, ca macar “Vanghele” a mai facut cate ceva la 5, ca la 2 e mafie mare, ca la 6 e… Pardon. La 6 stau eu, sectorul 6. Ce se intampla aici? Pana acum am vazut un singur candidat, pe un anume Antonel. Simpatic, cu ochelari, ar fi trebuit sa poarte monoclu, dar nu conteaza. In rest zero. Mi-au facut parc in spatele blocului, ca sa aiba patrulele de politie unde sa manance si sa bea ziua si de ce sa se fereasca noaptea, pentru ca noaptea “vine huliganii”, cum spunea un muncitor, fauritor al parcului, parc in care o banca are pretul de 20.000.000 lei (vechi). Si care patrule sa chestioneze cetateanul din bloc (un vecin), pentru ca are neobrazarea sa-si taie (de langa fereastra) o floare de liliac din arbustul pe care el l-a sadit acum 30 de ani.
Dar am divagat, vorbesc despre sectorul 6, cand incepusem cu vestea ca la sectorul 4 vor candida Zara si Piedone. Pentru ca i-am cunoscut pe amandoi, pot sa spun ca eu nu merg la vot. Pentru simplul motiv ca stau in sectorul 6 si nu am pe cine vota. Cel putin deocamdata…